Prima zi...

Emotiile startului veloexpeditiei in cazul meu au fost amplificate de cele aferente primului zbor cu avionul... Toti cei patru care am zburat in data de 28.04.2012 catre Viena ne-am trezit cu noaptea in cap, dupa foarte putine ore de somn sau chiar fara a adormi vreo clipa. Pentru unii pregatirile plecarii s-au intins pana in momentul plecarii catre aeroport. Eu am apucat sa dorm vreo doua ore, iar cand m-a trezit Dani sa coboram cu bagajele in fata blocului, unde urma sa apara taxi-ul, eram ametit total. Insa nimic nu ma conta avand in vedere ce provocare aveam in fata.

Am ajuns destul de devreme la aeroport, unde am trecut la indeplinirea formalitatilor necesare unui zbor cu avionul.

Printre altele, am luat o piatra in gura, apoi "am scapat" de biciclete, pe care le-am zarit disparand pe o banda rulanta, procedeu care ne-a adus ceva ingrijorare vazand cum sunt zdruncinate mijloacele noastre de locomotie de intoarcere in tara. Insa am uitat rapid de aceasta in timp ce mergeam sa facem check-in-ul...unde am constatat ca placutele SPD-uri ale mele nu au "tipat" la verificarile realizate de aparatura electronica din aeroport si reusesc sa trec fara a fi descaltat prin filtrul S.R.I.-ului, in timp ce altii sunt nevoiti sa se descalte...

Am trecul astfel in "No Man's Land"...de unde am vazut prin geamul aeroportului cum bicicletele noastre impachetate erau incarcate in cala avionului EMBRAER 190, avion in care urma sa ne imbarcam si noi de la poarta 14.

Dupa trecerea prin poarta ajungem direct in avion si suntem anuntati ca zborul are o intarziere de 15 minute. Astfel, pentru mine emotia decolarii se mai amana un pic. Dupa care, brusc, motoarele avionului sunt turate si acesta se pune in miscare pe una dintre bretelele care duc catre pista de decolare. Urmeaza cateva opriri si...viteza, viteza, viteza...si ne desprindem de sol. Suntem in aer...la propriu. Octavian este atat de obosit incat in momentul decolarii doarme, desi este si el ca si mine la primul zbor.

Totul este ok. Prietenii mei m-au lasat sa stau la geam. Am avut loc pe randul 10, chiar in apropierea aripii avionului. De la intaltime totul incepe sa se vada frumos. Trecem rapid peste localitati, vai, rauri, munti...reusesc sa zaresc varfurile inzapezite ale Bucegilor, Fagarasilor, apoi Apusenilor.

Trecem peste Dunare, pe langa care timp de doua saptamani vom pedala aproape zilnic. La un moment dat zaresc Bratislava...o recunosc dupa arhitectura speciala a podului peste Dunare.

Si avem parte si de un mic gol de aer...o mica cadere brusca, insa motoarele sunt turate un pic si totul revine la normalitate...

Apoi avionul incepe sa coboare...se configureaza tot mai aproape orasul Viena...arata foarte frumos de sus.

In curand il vom vedea de pe doua roti. Dunarea il strabate, impartindu-l in doua...abia avem timp de cateva fotografii "aeriene" ale orasului si deja avionul de pregateste sa coboare tot mai aproape de sol, face o curba in aer, "franeaza" si foarte repede atinge pamantul. Se simte o mica zdruncinatura, insa totul este ok. Am ajuns cu bine...pasagerii aplauda.

Am coborat printre ultimii din avion, dupa care ne-am indreptat catre locul de recuparare a bagajelor. Am asteptat cateva minute bune pana banda a inceput sa se invarta si sa ne aduca fiecaruia dintre noi coburile. Apoi cautam locul de unde ne recuperam pachetele cu bicicletele noastre. L-am zarit pe un lucrator al aeroportului care se "chinuia" sa impinga un carut imens pe care erau asezate bicicletele noastre. L-am abordat imediat, ne-am luat ce ne apartinea si iesim din aeroport. Chiar la iesire l-am recunoscut pe Helmut, care ne astepta cu bicicleta pentru a ne ajuta sa ajungem la cazare si apoi sa ne "ghideze" intr-un tur al capitalei Austriei. Am facut repede cunostinta si am trecut la treaba...

Dupa ce am gasit un loc langa aeroport unde am despachetat si asamblat bicicletele, operatiune ce s-a prelungit mai mult decat credeam (vreo doua ore), am reusit sa scapam cu ajutorul lui Helmut si de ambalaje.

Toate bicicletele sunt asamblate, totul pare ok, mai putin o roata care freaca in cazul bicicletei lui Dani. Octavian ii face cateva reglaje insa plecam un pic infranati.

Dar aventura abia incepea. Cu greu am reusit sa iesim din aeroport...nu reuseam sa ajungem decat in autostrazi. La un moment dat am zarit un elicopter deasupra noastra...deja era un semn rau. Reprezentam un mic pericol pentru securitatea circulatiei. Ne intoarcem de vreo doua ori pe langa bicicletele pe contrasens pentru a iesi de pe bretelele care dadeau in autostrada. Cand am identificat calea de a o lua catre Viena "fara autostrada"...a aparut si un echipaj de politie. Helmut, vorbind germana, a mers a discutat cu ei si ne-am lamurit ca acela drum era ok pentru a rula pe doua roti.

Dupa ce am pedalat cativa km am identificat un indicator cu Eurovelo9...traseu de biciclete care trece pe langa Viena, legand  Marea Baltica de Marea Adriatica. Am decis sa intram pe el in speranta ca ne duce mai aproape de oras. Doar ca dupa alti cativa km, cu ajutorul GPS-urilor lui Octavian si Dani ne dam seama ca ne-am cam indepartat de tinta noastra. Am pus GPS-urile la treaba si am reusit intr-un final, pedaland pe strazi, stradute si alei sa ajungem la hotel Hadrigan, unde aveam cazare pentru o noapte: 108 euro, doua camere duble cu mic dejun inclus.

Am parcat bicicletele in curtea interioara a hotelului, ne-am aranjat lucrurile in camere si dupa vreo ora ne-am pornit pe biciclete catre centrul orasului, cu Helmut in frunte. Pana in centrul orasului ne-am bazat pe harta carata de mine si pe GPS-ul lui Dani, iar de aici pe cunostintele lui Helmut.

Strazile sunt aglomerate, fiind sambata seara. Lume multa pe biciclete pe pistele special amenajate care se regasesc la tot pasul in Viena. Oameni de toate varstele pe bicicleta si de toate natiile...incercam sa ne integram si noi printre ei... 

Am vizitat pe rand o parte din obiectivele importante ale orasului, am facut multe fotografii, ne-am oprit si am baut o cafea la Starbuks (vreo doi euro), ne-am odihnit un pic pe iarba intr-un parc, eram destul de obositi toti dupa noaptea anterioara nedormita, am mancat cate un carnat vienez si am baut o bere (vreo sase euro) in picioare langa Stephanplatz, ne-am achizitionat diverse suveniruri (scumpe rau in centrul Vienei...un magnet vreo 7 euro), apoi dupa finalizarea turului, am regasit drumul catre hotel, ne-am oprit la un restaurant, unde patronul era un roman foarte ospitalier cu noi, am mancat fiecare cate un snitel vienez si un strudel cu mere si am baut cate o bere locala (in total vreo 10 euro).

S-a facut seara si oboseala se simtea tot mai rau...insa era placut. Am ajuns la hotel, unde am adormit imediat...a doua zi urma prima etapa...Viena - Bratislava - Hegyeshalom: 97 km pe hartie...

Aceasta a fost prima zi...in care am pedalat aproape 50 km, inclusiv cu drumul de la aeroport pana la hotel.