Ne-am trezit devreme...si asta in special pentru ca ceasul a sunat dupa ora Romaniei...nu apucasem sa-l modific pentru ora Europei Centrale...din cauza oboselii din seara anterioara...
Daca tot ne-am trezit devreme, inainte sa mergem sa luam micul dejun, ne-am dus in curtea interioara sa verificam daca bicicletele mai sunt acolo si sa le echipam cu coburile pentru a fi gata pregatite de plecare in prima etapa de pedalat. Apoi am luat micul dejun "continental" la restaurantul hotelului...
Seara le trimisesem mesaj lui Vlad si Elenei, care veneau de la Munchen cu trenul, sa ne intalnim in jurul orei 10.00, langa Turnul Dunarii, de unde practic stabilisem startul oficial al veloexpeditiei. Tot acolo ne astepta si Helmut. Am setat GPS-ul lui Dani pentru a ne orienta sa ajungem la punctul de intalnire stabilit.
Am plecat de la hotel la 09.35. Ne astepta o etapa de 97 km pe hartie, cu un traseu care trecea prin trei tari: Austria, Slovacia si Ungaria...deci urma sa parasim Viena, sa ne indreptam catre Bratislava si sa innoptam imediat cum treceam in Ungaria, la Hegyeshalom.
Dupa ce am traversat o mare parte din Viena, am reusit cu ceva intarziere sa ajungem in zona Turnului Dunarii, dupa ce am coborat niste rampe foarte interesante, unde in scurt timp si-au facut aparitia si ceilalti trei participanti la tura.
Astfel, eram la startul veloexpeditiei sapte biciclisti: cinci baieti (Dani, Vlad, Octavian, Helmut si cu mine) si doua fete (Mona si Andreea). In acest moment mai asteptam un baiat (Catalin) sa ni se alature in a doua parte de la Novi Sad.
Inainte de start am mai facut cateva fotografii, ne-am alimentat cu apa, am mai mancat cate o inghetata si cate o banana in parcul de langa turn si apoi am pornit pe traseul cu indicatoarele Eurovelo6. In ciuda acestor indicatoare "am reusit" sa ne ratacim...dar nu oriunde...am nimerit in "paradisul nudistilor" din Viena, al nudistilor pensionari... A fost ceva de cosmar inttrucat atunci cand ne-am dat seama ca drumul este gresit, ne-am intors prin acelasi "paradis".
Dupa ce am ajuns in punctul de "ratacire", unde era un indicator cu "proprietate privata" (pe care noi fie nu-l vazusem din cauza vitezei, fie il ignorasem), am reintrat pe traseul Eurovelo6...un drum foarte frumos, amenajat pe digul Dunarii, in prima parte asfalt, apoi pietris si macadam. Tot drumul ne-a batut soarele in cap, iar vantul a suflat doar din fata.
In aceste conditii, dupa pranz, am reusit sa ajungem la cativa km de Hainburg, unde am mancat la un restaurant cu niste ospatarite foarte ospitaliere (una chiar stia multe cuvinte romanesti si mai ales intelegea ce vorbeam) un snitel vienez cu salata de cartofi aferenta si ne-am racorit cu cate doua beri vieneze (totul la aproximativ 10 euro de persoana).
Dupa aceasta "energizare", ne-am continuat drumul, am trecut prin Hainburg, am lasat in urma asa-zisa poarta a Vienei, si apoi ne-am apropiat de a intra in Bratislava. Inainte de intrarea in oras am schimbat steagul Austriei cu cel al Slovaciei, insa eu am avut ghinion si l-am piedut dupa cativa km.
Dupa intrarea in oras, ne-am oprit pe podul de peste Dunare (foarte frumos...care se zgatana la fiecare trecere a cate unui tramvai), am facut fotografii cu fluviul si cu castelul care se vedea atat de frumos, undeva pe inaltimea unui deal si in lumina apusului de soare.
Am mers in centrul vechi al capitalei slovace, am cautat o terasa, unde ne-am mai racorit cu o bere, de data aceasta slovaca si cu cate o sticla de fanta, apoi pentru ca se aprinsesera luminile pe pod, am mai facut o serie de fotografii si ne-am continuat drumul catre locul de cazare.
Locatia pensiunii am gasit-o cu greu, atat din cauza faptului ca aveam pe voucher niste cooordonate poutin gresite pe care le introdusesem in GPS, cat si a orei tarzii la care ajunsesem in zona, adica aproape de miezul noptii... Pe drum, Helmut, cu germana sa, le-a comunicat de mai multe ori gazdelor noastre (o mama si fiica sa) ca vom intarzia pentru a nu ne anula rezervarea.
Cand am reusit sa gasim locatia pensiunii Horvath Vendeghaz, am sunat din nou si am asteptat gazdele sa apara (locuiau in alta parte) si am inceput sa ne impartim bagajele si bicicletele prin cele doua camere duble (la cate 29 de euro fiecare) si una tripla (la 39 de euro), fara a avea prevazut mic dejun.
Eram din nou obositi, dar aveam satisfactia ca reusisem sa ajungem si ca aveam unde ne odihni. Mai ales ca in ziua urmatoare trebuia sa ne trezim cat de cat devreme, sa cautam un restaurant unde sa luam micul dejun, dupa care sa facem fata celei mai lungi etape a veloexpeditiei, de la Hegyeshalom la Tata, de 136 km pe hartie. Totodata, speram sa nu ne mai ratacim si ca nu vom mai avea parte de vant din fata.
In urma ratacirii traseului si abaterii prin centrul Bratislavei, prima etapa a ajuns sa aiba aproximativ 128 km, cu peste 30 km mai mult decat fusese planificata pe bikemap.net.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu