Avand in vedere ca in aceasta zi aveam de parcurs etapa cea mai lunga din veloexpeditie, ne-am trezit cat am putut de devreme in conditiile in care am mers la somn mult dupa miezul noptii. In jurul orei 09.00 eram aproape gata cu ultimele "reglaje tehnice" ale bicicletelor (bicicleta lui Dani inca a ramas cu ceva probleme la frane). Fiind singura rezervare fara mic dejun inclus, dupa ce ne-am luat ramas bun de la gazde, am plecat in cautarea unui loc unde sa mancam inainte de a pleca catre Tata, urmatoarea destinatie.
Stiam atat din recomandarile gasite in hartile de la Bikeline, cat si din ceea ce mai citisem pe forumuri inainte de a pleca de acasa, ca in aceasta zona cea mai buna mancare o putem gasi la Paprika Csarda. Vazusem astfel de indicatoare in timp ce pedalam ultimii km in seara dinainte. Asa ca ne-am intors vreo 4 km pana la acele indicatoare si am ajuns intr-un fel de shopping center, unde erau mai multe restaurante. Gasim si localul Paprika Csarda. Comandam aproape toti cate o supa gulas, condimentata (normal!!!), o omleta, cate o cafea sau ceai sau lapte dulce (totul la vreo 8-9 euro de persoana). Supa este foarte buna, insa efectul condimentului se va vedea mai tarziu pe traseu cand vom bea foarte multa apa...
Am terminat de mancat, iar plata am efectuat-o cu cardul lui Helmut, intrucat intrand noaptea in Ungaria, nu avusesem cand sa schimbam euro in forinti. Apoi ne-am intors cei 4 km si am reintrat pe traseul nostru planificat conform bikemap.net. Urmeaza ziua cea mai lunga din veloexpeditie. Doar ca Helmut ia hotararea de a se intoarce cu trenul la Viena intrucat din cauza unor dureri tot mai accentuate la genunchi nu mai poate continua alaturi de noi. Ii multumim pentru ajutorul acordat, ne despartim si plecam, el catre gara din Hegyeshalom, noi mai departe pedaland.
Am reintrat pe traseul Eurovelo6, pedaland chiar pe digul Dunarii, iarasi cu soarele non-stop deasupra noastra, ceea ce are un efect molesitor asupra tuturor. Astfel, viteza noastra scade simtitor, pauzele se inmultesc, realimentam cu apa rece de fiecare data cand gasim cate o cismea pe traseu. Mai mult, avem parte si de un vant destul de puternic, care bate ba din fata, ba din lateral, numai din spate nu.... Incercam sa pastram un ritm de 16-17 km/h. Profitam de pauzele dese si facem multe fotografii la tot ceea ce ni se pare interesant. Dunarea este superba!!!
La pranz, cand soarele a devenit foarte puternic, am luat o pauza, lasand bicicletele pe digul Dunarii, noi retragandu-ne la umbra padurii de pe malul unui brat al fluviului. Ne racorim un pic, ne bagam mainile in apa Dunarii, gasim cativa corcodusi pe care ii "jefuim", umplandu-ne buzunarele tricourilor cu fructele culese.
Apoi plecam incet mai departe in cautarea unui loc unde sa luam masa de pranz. Dupa ce am admirat barajul si ecluza de la Gabcikovo, practic locul in care am trecut din nou pe teritoriul Slovaciei, dupa coborarea de pe pod in mare viteza, am zarit un restaurant interesant.
Am oprit sa mancam, insa din nou ne confruntam cu o mica problema. Octavian, care ramasese sa vada pana la capat procedura de ecluzare a unei nave, intr-un final, trece pe langa restaurant in viteza, fara sa observe ca noi eram asezati la terasa restaurantului sa mancam (dupa ce Mona l-a asteptat in intersectie minute bune fara sa apara). Avand telefonul inchis nu am reusit sa luam legatura cu el, iar el, crezand ca am mers repede, a tot incercat sa ne prinda din urma, ajungand singur la locul de cazare. Astfel, am ramas pentru restul zilei sa pedalam in cinci.
Vazand ca dupa renuntarea lui Helmut, a aparut si problema aceasta cu Octavian, Mona aduce pentru prima data in discutie ceea ce avea sa devina unul din lait-motivele veloexpeditiei, si anume expresia "zece negri mititei".
Revenind la masa noastra de pranz, l-am intrebat pe ospatar daca putem plati cu euro, desi abia in timp ce mancam am realizat ca intrebam aiurea, deoarece in Slovacia asta este moneda oficiala. Am comandat fiecare diverse feluri de mancare traditionale locale, inclusiv berea... Eu am mancat "dumpling with sausage", ciorba de fasole cu afumatura (preferata mea!!!) cu multa paine, si am baut doua beri slovace...totul la vreo 10 euro. Ciorba a fost excelenta, iar felul doi foarte...condimentat!!! Dar deja devenise o obisnuinta mancarea atat de condimentata...paprika era peste tot si in tot!!!
Caldura este inca prezenta, asadar ne-am continuat drumul cu multe pauze, admirand peisajele minunate intalnite pe traseu. Si iarasi ne prinde noaptea pe drum...pentru a doua oara ajungand la locul de cazare dupa miezul noptii...
Insa pana la cazare, dupa ce traversam din Slovacia din nou in Ungaria, adica din orasul Komarno in partea sa ungureasca de peste Dunare, numita Komorom, incepem sa urcam mai multe dealuri. Practic, primele catarari mai serioase sau mai "urate", conform caracterizarii colegilor mei de drum.
Intr-un tarziu se zareste localitatea Tata, dar inca nu s-au terminat problemele zilei...intrucat cand mai aveam vreo 2-3 km pana la cazare, facem prima pana din tura...eu, la camera rotii de pe spate. Avand in vedere oboseala tuturor si lipsa mea de chef de a sta dupa miezul noptii pe drum pentru a repara camera, am preferat sa merg pe langa bicicleta pana la motel, pe care l-am identificat cu greu. A trebuit sa-l sunam pe Octavian, care era deja cazat, sa iasa in strada si sa realizam unde este motelul...locul in care ne-am cazat cel mai ieftin din toata tura (72 de euro pentru 6 persoane cu tot cu mic dejun), dar in niste conditii nu prea stralucitoare (in 3 camere "duble", care aveau fiecare cate patru paturi, cu baie comuna pe hol). Receptionerul care era prezent cand am ajuns noi era roman de-al nostru.
Dupa ce ne-am facut dusul necesar, am mers imediat la somn (era deja trecut de ora 2), ramanand sa ma trezesc mai devreme pentru a repara camera sparta inainte de a merge la micul dejun.
In ziua urmatoare trebuia sa ajungem la Budapesta...pana acolo avand conform planificarii 125 km.
A treia zi a insemnat aproximativ 153 km, cu vreo 17 km mai mult decat aveam noi pe hartie potrivit traseului de pe bikemap.net... Hegyeshalom - Tata
Frumos, insa n-a fost prea obositor cu etapele astea prelungite si ajuns la destinatie in miez de noapte?
RăspundețiȘtergereMai aveati chef de pedalat a doua zi?
A fost...doar ca din aceasta zi am decis sa luam masuri sa nu mai ajungem atat de tarziu...deja se simtea oboseala si ar fi fost pacat sa clacam...iar cheful venea mancand...pardon pedaland :)
Ștergere